Avizier Departament didactic și de cercetare
12.09.2024 - ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA DE CADRE DIDACTICE ASOCIATE ȘI SPECIALIȘTI CU VALOARE ȘTIINȚIFICĂ CARE NU DEȚIN DIPLOMA DE DOCTOR
Posturi/fracțiuni de posturi vacante din Statul de funcţii al Departamentului Didactic şi de Cercetare, pentru ocuparea prin concurs, pe perioadă determinată cu personal didactic asociat invitat, care nu deține titlul de doctor.
Fracțiune post 25 Lector – disciplina Drept execuțional penal;
Fracțiune post 36 Asistent – disciplina Criminalistică;
Post 35 Asistent – cu următoarele discipline: Drept constituţional şi instituţii politice I, Drept constituţional şi instituţii politice II, Dreptul afacerilor II, Drept civil. Drepturi reale, Drept administrativ I, Drept administrativ II
Fracțiune post 36 Asistent – cu următoarele discipline: Dreptul afacerilor, Dreptul afacerilor I, Drept administrativ, Drept constituțional
Cadidații vor depune conform art. 4 din Metodologia de angajare a specialiștilor cu valoare științifică și profesională recunoscută într-un domeniu, din țară sau străinătate, care nu dețin diploma de doctor, în calitate de cadre didactice universitare asociate invitate, un dosar cuprinzând:
cererea candidatului;
curriculum vitae cu indicarea expresă a experienței profesionale relevante, a domeniului de experiență și a principalelor realizări profesionale;
copie după actele de studii (cum ar fi: diploma de licență, diploma de master, foile matricole, certificate, adeverințe etc.).
Concursul constă în analiza dosarului, de către comisia de concurs formată din:
Lect. univ. dr. Gabriela-Daniela BORDEIANU, Universitatea George Bacovia, Bacău – președinte;
Conf. univ. dr. Nelu NIȚĂ, Universitatea George Bacovia, Bacău – membru;
Conf. univ. dr. Mihai-Florin CĂPRIOARĂ, Universitatea George Bacovia, Bacău – membru.
11.05.2021
În perioada 11.05.2021-28.05.2021 se va desfasura evaluarea colegială în cadrul universității noastre.
Evaluarea activității didactice desfășurate online se va realiza de cadre cadrele didactice - evaluatori prin înscrierea la cursurile/seminariile cadrului didactic evaluat - https://avizier.ugb.ro/classroom-ugb
Formularul de evaluare colegială va fi completat online: https://forms.gle/bobjd5E1NZKgeLwK6, respectând tabelul centralizator cu cadrele didactice evaluate/evaluatori trimis pe e-mail.
12.01.2021
În perioada 12-31.01.2021 trebuie să completați și să trimiteți Fișa de autoevaluare pentru anul 2020 și Fisa de cercetare individuala pentru perioada 2016-2020. Machetele pentru fisele menționate sunt următoarele:
Fisa de autoevaluare CD 2020 - click aici.®
Fisa de cercetare 2016-2020 - click aici.®
16.11.2020
În perioada 16.11.2020-27.11.2020 vom demara evaluarea colegială în cadrul universității noastre.
Evaluarea activității didactice desfășurate online se va realiza de cadre cadrele didactice - evaluatori prin înscrierea la cursurile/seminariile cadrului didactic evaluat - https://avizier.ugb.ro/classroom-ugb
Formularul de evaluare colegiala va fi completat online: https://forms.gle/gj3tiyrmMWUseYgC9, respectând tabelul centralizator cu cadrele didactice evaluate/evaluatori trimis pe e-mail.
09.11.2020
În vederea completării și verificării Fișei de disciplină, vă rugăm să consultați instrucțiunile de la linkul următor - click aici.®